Israelul a cerut Hamas să clarifice starea ostaticilor Shiri Bibas și cei doi băieței ai săi, Ariel și Kfir, micuții ...
Asociaţia Română de Psihiatrie şi Psihoterapie (ARPP) şi Asociaţia Spitalelor Publice de Psihiatrie din România (ASPP) transmit îngrijorări cu privire la proiectul de lege depus în Parlament care vize ...
Simona Halep a declarat, sâmbătă dimineaţă, că se gândeşte des la retragerea din tenis şi a subliniat că şi-ar dori să facă şi altceva în viaţă.
Incendiile Palisades şi Eaton, din comitatul Los Angeles, California de Sud, au fost cele mai distructive din istoria celui de-al doilea oraş ca mărime din Statele Unite.
„Adoptăm azi proiectul de buget pe 2025, unul fără modificări de taxe și impozite. Este un buget de dezvoltare, la fel ca şi ...
American Airlines a anunţat că indicativul rutei Wichita-Washington nu va mai fi folosit după accidentul aviatic de miercuri din apropierea Aeroportului reagan, când avionul comercial care venea din K ...
Daniel David a făcut precizări la Digi24 legate de schimbările majore din curriculum pentru elevii din învățământul liceal, pus în dezbatere publică de Ministerul Educației. Acesta a spus că că toate ...
Preşedintele PNL Ilie Bolojan susţine că nu are „niciun fel de problemă” cu Eduard Hellvig. Declarația vine în contextul în ...
A fost o săptămână umilitoare pentru aproape 300 de mercenari români recrutați pentru a lupta alături de armată în Republica Democrată Congo, relatează BBC. Predarea lor în urma unui asalt al rebelilo ...
Andrei și Maria sunt cele mai întâlnite prenume din ultimele două decenii, arată o analiză recentă făcută de Clubul Copiilor. În ultimii ani, însă, în certificatele de naștere ale copiilor au apărut, ...
Liderii Canadei, ai Statelor Unite și ai Mexicului lansează avertismente cu privire la amenințările tarifare. Canada va reacționa imediat în cazul în care Donald Trump impune noi tarife vamale, a decl ...
Primarul Capitalei Nicușor Dan, care a anunțat deja că intră în cursa prezidențială ca independent, are de sâmbătă și un partid în spate. PMP a votat în cadrul Congresului său susținerea edilului în c ...